„Iertarea este atributul celor puternici!" Iertarea este un dar aflat în slujba legăturilor interumane, este răsuflarea menită să readucă pacea, este un gest de reconciliere, de recuperare a armoniei. Dar ce putem spune despre opusul său, ranchiuna? Dacă este adevărat că fiecare persoană sa confruntat, cel puțin o dată în viață, cu ranchiunile care iau condiționat procesul de creștere individuală, asta înseamnă că, fiind târâtă de forța patimilor, a pierdut bunătatea și inocența ce caracterizează natura noastră umană și luciditatea rațională ? Autoarea aduce în discuție confruntarea inegală între Înger, ca simbol al iertării, și Demon, ca ranchiună, și subliniază și darul pe care îl poate aduce ranchiuna: durerea și suferința psihică pot fi instrumente de cunoaștere de sine ce transformă chimia furiei în energie constructivă. Scopul cărții este să abandoneze măștile falsei bunătăți și să se concentreze asupra necesității de a depăși vechile dihotomii inutil sufocante, de bine și rău, corect și incorect, cinstit și necinstit pentru a ajunge la creativitatea sentimentelor noastre. Laura Tappatà este filosof, profesor de psihologie la Universitatea Catolică din Brescia. În prezent, este lector al Cercului de Filologie Milanez, iar în cadrul Universității Catolice din Piacenza a condus timp de câțiva ani Laboratorul de gestionare a relațiilor. A scris numeroase lucrări despre personalitatea umană, resentiment și dependențe.
Pentru ca iertarea adevărată să se realizeze, acest lucru trebuie să se întâmple acolo unde răul a fost atât de mare încât nu există alte posibilități de a-l depăși, unde nu există nicio altă formă posibilă de reparaÈ›ie, de despăgubire, de restabilire a echilibrului, a justiÈ›iei, a dreptății. Aceasta este iertarea: restul este, în cel mai bun caz, perdonism, altfel spus o convenÈ›ie culturală, o frică de judecata divină È™i de ceilalÈ›i, o falsă consolare. Laura TappatÃ
A ierta, a-È›i imagina că poÈ›i continua ca È™i când nu s-ar fi întâmplat nimic, este himeră care are singura sarcină de a dăuna emoÈ›ional È™i de a-l face să se simtă vinovat pe cel care nu reuÈ™eÈ™te în niciun fel să împlinească această fantasmă. Există mult mai multă nobleÈ›e în ranchiuna conÈ™tientă È™i lucidă decât într-o iertare acordată dintr-o convenÈ›ie morală. Ranchiuna, în această nouă accepÈ›iune, nu este o vrajă tristă în care am căzut, ci are propria demnitate, forță È™i creativitate È™i poate deveni un instrument de cunoaÈ™tere a naturii È™i a identității noastre. Laura TappatÃ